De treci codrii de aramă...

Toamna

Din hora frunzelor, pe-alei 

Ridică vântul pulberi fine. 

Din suflet izvorăsc suspine. 

Din soare nu mai sar scântei. 

 

 

În gogoşari sunt vâlvătăi, 

Sunt munţi de varză şi cartofi. 

Sandalele devin pantofi, 

Pătrunde frigul în odăi.

 

 

Îşi caută şi-şi află loc 

În care-o sta ascuns la iarnă, 

Privind ironic către foc, 

Va şuiera când n-o să doarmă.

 

 

Gutuile râd din ferestre 

Spre ruginiul din grădini. 

Perete alb, păsări măiestre, 

Umbre născute din lumini. 

 

 

Mii de culori se împletesc 

Din şanţuri până hăt, departe. 

Gâze prin tufe robotesc 

Cătând culcuşuri pentru noapte. 

 

 

Se odihnesc pentru o clipă 

Şi-o iau din nou din loc la fel. 

Spre alte spaţii bat aripă, 

Bondarii bâzâie-n pastel. 

 

 

Şi păsări cântă fără tihnă 

Şi se aruncă din înalt. 

Sunt largi covoare pe asfalt 

De frunze căutând odihnă. 

 

 

Te-ai îngropa adânc sub ele 

Printre castane, nuci şi ghindă, 

Privind spre cerul fără stele. 

Prin iederi foc o să se-aprindă. 

 

 

Ai aştepta să-nceapă ploaie, 

Să-ngheţe picurând natura. 

Cu pere moi ţi-ai umple gura 

Visând în jilţul din odaie.

 

 

 

13 noiembrie 2010 Varianta îmbunătăţită