E martie
Vezi cum prin văi, timidă, se bucură natura?
Pe creste, sub zăpadă, simţi iarba cum se naşte?
În crânguri şi poiene pluteşte dor de-a paşte.
A început sezonul când totu-n jur renaşte.
Ne părăseşte frigul ce acoperea pământul;
În iarba, mâine nouă, va fi stăpân iar vântul;
Pe florile câmpiei vor poposi albine;
În jur sunt iar condiţii să ne gândim la bine.
Cuprins de nostalgie ai mai dori să ningă,
Acum, când rândunica va săgeta curând.
Cu glasuri cristaline se-aud copii râzând,
Visând la îngheţata ce focul o să-l stingă.
E primăvară iar! E cald! E bucurie!
În zare plutesc fumuri şi zboară funigei.
Se tunde-n boltă via, ca vinul bun să fie.
În turme-nfometate apar mulţimi de miei.
Hai să plecăm aiurea, uitând în cui paltonul!
Să ne-mbătăm cu aroma zambilei ce-nfloreşte!
Să ne gândim la paşte, când va renaşte Domnul,
Mişcându-ne în aer ca-n apă micul peşte.
Şi ameţiţi de soare, de mugurii ce crapă,
De cristalinul zării, de muşte şi albine,
Să mirosim pământul din urmele de sapă
Şi copleşiţi de vise să ne scăldăm în bine.
Morocănoasa mină şi grija pentru mâine,
Să le lăsăm o clipă, o oră, ziua toată.
Să ne-mbătăm cu roua, cea vie şi curată,
În care, ea, natura e proaspăt azi spălată.
Vor reveni acasă, mister din depărtare,
Cu aripi obosite, lungi şiruri de cocori,
Dând semn să-nceapă munca, pe azi pustii ogoare,
Mulţimea truditoare ce-o umple câmpu-n zori.
Să fie primăvară în suflete ca-n drum!
Învăluiţi în vraja misterelor din muguri
Şi ameţiţi de zeama ce-n toamnă era-n struguri,
Să plângem motivând c-avem sub pleoape fum.
Valentin Boeru
