Ce pot să-ţi spun de toamna mea

 

Privesc în zări, departe, cum creşte întrebarea,

Ca valul răvăşind nisipu-ascuns în prund.

Prin frunze obosite caut în gând cărarea,

Când ochii tăi miraţi aşteptă să răspund.

 

Povestea despre toamnă re-nvie amintiri,

Despre "A fost odată" şi rostul lui în viaţă.

De caii albi cu aripi, de lacrimi şi iubiri,

Ce-n jocul lui, destinul, a înşirat pe aţă .

 

Plutiri, căderi surpriză, dureri neîmpăcate,

Au tot roit în juru-mi, în pulberi, largi, de vis.

Mândrie şi orgoliu, cu greu înduplecate,

Ascunse-n compromisuri, au fost al vieţii bis.

 

M-am complăcut ilogic, crezând candid minciuna,

În ochi adânci ca marea, sau chipuri ca bujorul.

Am descifrat secrete, privind în drumu-i luna,

Trecând prin neagra noapte, ducând departe dorul.

 

În frunzele căzute, plutind în cercuri line,

M-am odihnit adesea, sorbindu-le culoarea.

În moartea lor discretă, căzute peste mine,

Am tremurat privind cum tace disperarea .

 

Şi uite! Mai departe, în timp, spaţiu, sau loc,

Mă mişc, tot înainte, purtând tăceri de vis.

Mă-ntorc privind trecutul, prin stropul de noroc,

Convins fiind că drumul nu duce-n paradis.

 

 

Valentin Boeru

21 sept 2010