Miroase-a vară pe alei,
A frunze obosite de mişcare.
În tei vor fi explozii
De arome şi culoare,
Cireşele vor deveni cercei.
Se pregăteşte câmpul
De maci să se aprindă.
Ca jerbe de scântei
În noapte licuricii,
Pe spini de trandafiri,
Plutind or să se prindă.
În întuneric coruri,
De greieri fără tihnă,
Vor concura tenace,
Ţânţarii şi căldura.
O moarte parfumată
Ascunde-n crini natura.
Lăsând la întâmplare
Ce suflet să cuprindă.
Hipnotizat e omul
Cuprins de-aceste toate.
Mai vesel, fără ţintă
Şi fără de motiv,
Mai altruist încearcă
Să fie şi socoate,
Că e ceva în juru-i,
Ce-l face emotiv.
E vară peste raiul
În care vieţuieşte.
Un nod în gât, de bine,
Îl lasă-adesea mut.
În jurul lui se schimbă
Decorul ne-ntrerupt,
Prin zâmbet şi tăcere,
Uimit, se primeneşte.
În lacrimi de iubire ,
Vor înota iubiţi,
Visând că-i altfel viaţa,
Iar ei sunt fericiţi.
…
Parcă nicicând pe plaiuri
N-au fost atâtea flori.
Din meri şi din cireşi,
Cad nesfârşit ninsori.
Mai 1997
