Recviem

Istoria strigă la noi:

„Staţi liniştiţi la „locurili voastre”!

Valuri de guri înspumate se agită cât vezi cu ochii.

Torentele se izbesc de centrul pieţei,

al centrul ţării,

al vieţii,

ticăind a sfârşit.

Tzunami, se strigă ...

Nu vă fie frică, răspunde ecoul,

chiar dacă nu pică...

Panică!

Vuiete!

Spuma minciunii acoperă totul cu găuri de steag

prin care se văd chipuri transfigurate de tineri.

Cu pieptul gol,

cu sclipiri în priviri,

cu gloanţe în inimi.

Zâmbesc angelic de dincolo de timp.

Au trecut hotarele vieţii

liberi,

albi,

anesteziaţi de fericirea iluziei libertăţii,

atinsă cu vârfurile degetelor lor fragile,

vibrând spasmodic,

eliberaţi de sinele confuz,

de teamă,

oferindu-şi viaţa,

pentru o clipă de libertate.

Cea mai lungă clipă,

cea mai dureroasă,

a întâlnirii cu adevărul ucigător,

mirajul  libertăţii.

Prizonieri ai minciunii,

Zornăind lanţuri nevăzuta din vorbe,

privim ca babele prin gaura cheii

în gaura din drapel.

Eterul încă vibrează:

„Alo! Alo!…Staţi liniştiţi la locurile voastre”…

În inimă duhoare de fum,

dezamăgire,

frig,

foame,

incertitudini...

Istorie!

Vechiul Bucuresti in imagini - fotografii vechi gravuri - micul Paris - ...

De treci codrii de aramă...

Toamna

Din hora frunzelor, pe-alei 

Ridică vântul pulberi fine. 

Din suflet izvorăsc suspine. 

Din soare nu mai sar scântei. 

 

 

În gogoşari sunt vâlvătăi, 

Sunt munţi de varză şi cartofi. 

Sandalele devin pantofi, 

Pătrunde frigul în odăi.

 

 

Îşi caută şi-şi află loc 

În care-o sta ascuns la iarnă, 

Privind ironic către foc, 

Va şuiera când n-o să doarmă.

 

 

Gutuile râd din ferestre 

Spre ruginiul din grădini. 

Perete alb, păsări măiestre, 

Umbre născute din lumini. 

 

 

Mii de culori se împletesc 

Din şanţuri până hăt, departe. 

Gâze prin tufe robotesc 

Cătând culcuşuri pentru noapte. 

 

 

Se odihnesc pentru o clipă 

Şi-o iau din nou din loc la fel. 

Spre alte spaţii bat aripă, 

Bondarii bâzâie-n pastel. 

 

 

Şi păsări cântă fără tihnă 

Şi se aruncă din înalt. 

Sunt largi covoare pe asfalt 

De frunze căutând odihnă. 

 

 

Te-ai îngropa adânc sub ele 

Printre castane, nuci şi ghindă, 

Privind spre cerul fără stele. 

Prin iederi foc o să se-aprindă. 

 

 

Ai aştepta să-nceapă ploaie, 

Să-ngheţe picurând natura. 

Cu pere moi ţi-ai umple gura 

Visând în jilţul din odaie.

 

 

 

13 noiembrie 2010 Varianta îmbunătăţită